Ştiri

Comunicat Asociația Steliștilor 1947, 18.05.2018

Publicat de Admin

Prin vocea președintelui său, Marian Lumînare, Asociația Steliștilor 1947 a fost informată de către AMF Bucuresti că noi, suporterii steliști, trebuie să cumpărăm până luni, ora 12:00, biletele dorite de noi pentru primul meci din play-off. În caz contrar, după această dată, ele vor fi puse în vânzare la casele stadionului din Giulești. (Din cota de 40% din bilete alocate suporterilor steliști, 1.000 vor rămâne până joi în vânzare în Ghencea. Nedorindu-le blocate pe restul până la 40%, AMFB ne solicită plata acestora până luni la prânz.)

Fiind puși sub această presiune, vă amintim, d-le Lumînare, câteva lucruri. Lucruri pe care le adresăm de asemenea Federația Română de Fotbal , Partidului Social-Democrat și Primăriei Sectorului 1 București (PSD Sectorul 1) :
• prezența Stelei în acest sezon de Liga IV i-a asigurat asociației dvs. o expunere media fără precedent în istoria ei;
• participarea Stelei v-a ajutat să televizați cele mai importante două meciuri din acest sezon pe rețete financiare de invidiat până și de cluburile din Liga I;
• asociația dvs. primește absolut toți banii aferenți transmisiilor TV din Liga IV, fără vreun beneficiu financiar pentru cluburi;
• întreaga sumă pentru transmisia partidei Steaua – Academia Rapid a revenit asociației dvs., în urma unui meci organizat și plătit de clubul nostru;
• suporterii steliști au asigurat o prezență constantă și importantă în toate meciurile Stelei din acest sezon (cu excepția celor jucate cu porțile închise);
• multe cluburi din Liga IV au făcut un profit nevisat în oricare alte condiții din biletele vândute către steliști pentru meciurile disputate de echipa noastră în deplasare;
• pentru marea majoritate a partidelor disputate de Steaua în deplasare, AS47 a fost nevoită să achiziționeze biletele de acces în avans de la clubul organizator;
• AMFB a închis ochii la cazul jucătorului Valentin Muscalu, de la Academia Rapid, iertând clubul giuleștean de sancțiuni printr-o motivație inexistentă în regulament;
• ați ajutat Federația Română de Fotbal să schimbe regulamente clare pe ultima sută de metri pentru a ajuta cât mai mult Academia Rapid să promoveze, regulamente care altminteri i-ar fi interzis clar clubului giuleștean accesul către Liga III;
• cel mai probabil ați cedat unor presiuni politice repetate de a încălca toate regulamentele scrise și de bun simț, în sprijinul Academiei Rapid, un club susținut de Partidul Social-Democrat, Dan Tudorache și Liviu Dragnea;
• ați asigurat organizarea play-offului pe stadionul din Giulești, motivând atât de ridicol și pueril că acesta ar fi un teren neutru pentru Academia Rapid.

Toate acestea pentru a ajuta un club să promoveze cu orice preț – lucru care (nu-i așa?) ar aduce atât un mare capital electoral, cât și (foarte probabil) fel de fel de favoritisme instituționale.

Noi, AS47, nu ne dorim altceva decât ca lupta pentru promovare să se desfășoare într-un spirit de totală imparțialitate. O sumedenie de lucruri demonstrează până acum contrariul.

Iar acum, anunțul dvs. că suntem nevoiți să cumpărăm biletele până luni la prânz sună foarte mult a ultimatum, ca să nu spunem șantaj. Vă răspundem, d-le Lumînare, că trebuie să vă reconsiderați ultimatumul.

Și vă mai atragem atenția asupra unui lucru. În cazul fericit pentru dvs. în care Academia Rapid va promova, în sezonul următor veți rămâne numai cu noi în Liga IV. Cu probabil mai puțină expunere media decât anul acesta. Iar noi, steliștii, respectând totuși spiritul regulamentului atât de încălcat de dvs., vom ține minte toate lucrurile întâmplate în acest sezon.

Comentarii

comentarii

Despre autor

Admin

Comentează