Ştiri

Comunicat Brigada Vulturii București (FC Argeș)

Publicat de Admin

Brigada Vulturii București va participa organizat la meciurile din sezonul 2017/2018 ale echipei FC Argeș.
Considerăm că implicarea noastră în sprijinul echipei care va continua legal istoria clubului FC Argeș este impetuos necesară. Apartenența noastră față de acest nume este necondiționată și implicarea de asemenea. Brigada Vulturii București a susținut din toate punctele de vedere proiectul FC Argeș 1953, dar din păcate, din motive ce nu ar trebui în mod normal să aibă legătură cu sportul, echipa nu și-a putut continua drumul frumos pe care pornise. Am acceptat iarna trecută, în urma discuțiilor dintre FC Argeș 1953 și Primăria Pitești, prezidate de regretatul Constantin Stroe, să cautăm și să găsim împreună o soluție pentru revitalizarea clubului, urmând ca susținerea noastră să vină după ce soluțiile legale juridice vor fi găsite, dar și după ce ne vor fi garantate anumite condiții puse de noi pentru a reînvia nu doar numele FC Argeș ci și spiritul clubului lui Dobrin.
Primul pas a fost făcut prin achiziționarea mărcii FC Argeș și atribuirea ei unui club început de jos, care în primii ani a fost susținut de suporterii piteșteni și unele grupări de fani din Peluza Nord Pitești, de la vremea respectivă. A urmat reorganizarea efectivă a Centrului de Copii și Juniori la care deja au început selecțiile la toate grupele de vârstă. O altă condiție pusă și atinsă a fost atragerea în conducere a unor nume importante din istoria echipei, în acest moment printre aceștia numărându-se deja Jean Barbu sau Iulian Crivac, iar lista, după cum ne dorim toți, sperăm să continue.
În viitor ne dorim ca proiectul acesta să fie tratat cu respect și seriozitate de către cei din conducere. Nu vom face niciodată rabat de la a atenționa și chiar sancționa eventualele greșeli făcute de conducere, cu voie sau fără voie, împotriva clubului FC Argeș. Toată lumea trebuie să înțeleagă că aici vorbim despre o echipă de tradiție, iubită în întreaga Românie, care trebuie să revină acolo unde îi este locul și care nu trebuie să își dezamăgească suporterii.
Ne aşteptăm ca suporterii alb-violeți să fie prezenţi la meciuri, atât în Peluza Nord, cât și pe întreg stadionul, ca să cântăm împreună pentru FC Argeș și spiritul lui Dobrin.
Hai FC Argeș!

Comentarii

comentarii

Despre autor

Admin

Comentează