Ştiri

Liga2.ro: Sancţiuni dure pentru Poli şi UTA după show-ul suporterilor de la derby-ul Vestului. Spectacolul incendiar nu a fost gustat de federali

Publicat de Admin

Suporterii timişoreni şi arădeni au aşteptat tot returul campionatului Ligii 2 pentru un nou meci între echipele favorite, ASU Politehnica, respectiv UTA Bătrâna Doamnă. Partida care s-a desfăşurat pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, în etapa a 35-a a campionatului, duminică, 21 mai, începând cu ora 19:00, a atras nu mai puţin de aproximativ 10.000 de spectatori în tribune, o sumă impresionantă pentru fotbalul românesc din zilele noastre, nu doar pentru Liga 2. Galeriile celor două rivale din Vestul ţării au oferit un adevărat show, atât auditiv, cât şi vizual, prin coregrafiile pe care le-au avut şi fumigenele colorate expuse în cele două peluze.

Observatorul Cristian Petropulos (Alba Iulia) nu a gustat însă spectacolul şi a scris în raportul său cele văzute la Timişoara. Astfel, Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a dictat în şedinţa din 31 mai 2017 sancţiuni împotriva celor două cluburi.

Gazda ASU Poli a luat o amendă de 5.000 de lei, în timp ce oaspeţii arădeni, fanii echipei UTA Bătrâna Doamnă s-au ales cu o sancţiune şi mai costisitoare, de 7.500 de lei. Amenzile urmează a sărăci bugetele celor două cluburi.

Dacă în tur, la Arad, scorul a fost 1-1, în retur, la Timişoara, UTA a câştigat cu 3-0 împotriva Politehnicii, prin golurile lui Marius Curtuiuş (31), Alin Gligor (33) şi Gianmarco Piccioni (90+2).

Sancţiunile dictate:

ASU Politehnica Timişoara – În baza art. 82/1 şi art.82/3/a raportat la art.83/2/b din RD se sancţionează ACS ASU Politehnica Timişoara cu penalitate sportivă de 5.000 lei

UTA Bătrâna Doamnă – În baza art. 82/2 şi art.83/3/a raportat la art. 83/2/b din RD se sancţionează clubul ACS UTA Bătrâna Doamnă cu penalitate sportivă de 7.500 lei

Comentarii

comentarii

Despre autor

Admin

2 Comentarii

Comentează