Fenomenul internaţionalizării fotbalului englez se leagă de tradiţia colonialistă a imperiul britanic şi de tradiţia cluburilor din insulă de a se transforma în adevărate selecţionate ale Regatului Unit.
Reinventarea fotbalului britanic
Cu trei semifinaliste ajunse în penultimul act al Ligii Campionilor UEFA, Barclays Premierhip a devenit centrul atenţiei fotbalulului european. Succesul lui Chelsea, Manchester United şi Liverpool par să ofere trei argumente irefutabile în sprijinul transformării limbii engleze în limba oficială celei mai elitiste competiţie intercluburi patronată de UEFA. În deplină admiraţie nedisimulată pentru fotbalul englez, să lăsăm deoparte adevărul de acum arheologic că într-o vreme în care membrii fondatori ai UEFA erau preocupaţi obsesiv de crearea unei competiţii a echipelor naţionale, Cupa Campionilor a fost a fost ticluită de doi ziarişti francezi din redacţia L’Equipe. Să uităm şi amănuntul muzicologic că Zadok Preotul, opera care a stat la baza aranjamentului orchestral care a devenit imnul oficial al competiţiei este rodul geniului incontestabil al unui englez născut de fapt în Germania. Putem trece şi peste o serie de detalii statistice cum ar fi faptul că primul meci al acestei competiţii a fost un 3-3 obţinut de Partizan Belgrad în Portugalia în compania lui Sporting Lisabona sau că primele cinci trofee europene au fost adjudecate de Real Madrid. Continuare ‘De la Heysel la globalizare: ce a mai rămas englezesc din football’
Sătui de deciziile aberante ale comisiilor FRF, suporterii gălăţeni au organizat un marş de protest pe străzile oraşului de la Dunăre.
Înainte acţiunii, unul din liderii peluzei Nord a declarat:
”Ne vom exprima în mod paşnic doleanţele, este inadmisibil ca nişte comisii să se joace cu sentimentele a zeci de mii de suporteri gălăţeni! Trebuie să luăm atitudine, altfel nu ştim unde vom ajunge. Din Intertoto ne-au scos cu forţa, ne-au suspendat stadionul pentru două etape, iar acum poate ne vor refuza şi licenţa de club profesionist pentru campionatul următor. Nu lăsăm pe nimeni să-şi bată joc de Oţelul!”
Nocturna stadionului Nicolae Dobrin din Piteşti a fost inaugurată printr-un meci ce a opus FC Arges 2008 (actuala echipa) şi Old Boys (fostele glorii ale clubului din Trivale).
Ultraşii piteşteni şi-au arătat bucuria prin aprinderea multor fumigene galbene şi a unor vulcani.
Cosmin Cojocăreanu - www.lupamea.ro
Despre suporterii Universităţii s-a spus nu o singură dată că sunt cel de-al 12-lea jucător, că-şi poartă echipa spre victorie. În ultima perioadă însă par o masă amorfă, care se limitează la scandări de genul „Ştiinţa, Ştiinţa!“, înjurături la adresa lui Dragomir şi invitaţii la sex oral adresate portarilor adverşi. Fanii nu mai ies cu nimic în evidenţă. Schimbarea de atitudine, materializată printr-o apatie generalizată a suporterilor alb-albaştri, ne-a explicat-o unul dintre ei, Vlad, membru al brigăzii desfiinţate Freak Boys. Continuare ‘Lupamea.ro: Nimeni nu este în stare să mai organizeze ultraşii Universităţii - A dispărut o galerie’
La sfârsitul anilor ‘70, odatã cu rãspândirea notiunii de “ultras”, peisajul ultras se transformã radical. În interiorul arenelor sportive vor pãtrunde noi instrumente si modalitãti de încurajare, mai putin cunoscute pentru acea perioadã.
Primele grupuri de ultrasi italieni, spre deosebire de ceilalti suporteri, asistau în picioare la meciurile la care participau si îsi sustineau echipa permanent, pe durata celor 90 de minute, prin puternice scandãri si ritmate “bãtãi din palme” dar si prin folosirea tobelor.
Traducere de Alexandru Nastase - Novopress Romania
Este timpul ca toti cei pasionati de fotbal sa inteleaga ce se intampla intre FIFA,UEFA, companiile de televiziune si cei care conduc ligile nationale. Scopul final al celor care decid soarta fotbalului actual este crearea unui campionat supranational destinat DOAR celor mai bogate cluburi. Acest lucru le va garanta castiguri enorme din drepturi de televizare si vanzarea biletelor. In mod evident echipele mici vor fi sacrificate, ele neavand o audienta uriasa si nici stadioane arhipline. Este clar ca lupta se da intre audienta TV, menita sa creasca fabulos si publicul de pe stadioane, destinat sa ajunga un element de decor. Continuare ‘Manifest împotriva fotbal modern’
ARTICOL DIN REVISTA ROMANIAN ULTRAS NUMARUL 1 - 2004
Pentru primul interviu al revistei, am ales să vorbim cu Nicu Perifan, un vechi ultras al Farului Constanţa, ex-lider al galeriei acestui club, şi, poate cel mai important lucru care ne-a împins pentru a-l alege pentru acest prim interviu, omul care a făcut primul steag de gard cu termenul ULTRAS ce reprezenta un grup: Ultras ’92 Farul. Poate mulţi din cei ce mergeau mai demult pe stadioane, se întreabă acum ce s-a întâmplat cu galeria frumoasă pe care Farul o avea odată: un nume ce reiese din acest interviu este Sorin Mihăilescu, actualul şef al galeriei Farului, unul dintre motivele pentru care intervievatul nostru a renunţat la viaţa de ultras activ. Asta, poveşti din vremuri de demult, prietenia ce a legat galeria Farului de cea stelistă, mentalitatea pe care o aveau primii ultraşi români şi multe altele puteţi afla din următorul interviu. Vom încerca în această rubrică să intervievăm cât mai mulţi ultraşi vechi pentru a învăţa din greşelile, succesele şi sfaturile lor şi pentru a afla cât mai multe despre timpuri de care mulţi nu îşi mai aduc aminte… Continuare ‘Interviu cu Nicu Perifan - Ultras Farul ‘92′
Autorul plângerii pentru cazul de furt întâmplat la meciul Rusia - România a fost invitat ieri la Direcţia Generală a Jandarmeriei din Bucureşti. Conform locotenentului Iorga - departamentul juridic din secţia pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, cel care se ocupa de rezolvarea acestei plângeri, persoanele care au luat bannerul sunt şefi la firma de pază BRONIC. Se pare că aceştia au dat mai departe bannerul unui jandarm în civil, care urmează a fi identificat. Vă vom ţine la curent cu evoluţia acestui caz şi cu modul în care se va rezolva plângerea. Pentru o mai bună funcţionare a aparatului administrativ am informat şi vom continua să informăm APADOR CH şi alte ONGuri care luptă pentru drepturile omului despre ce s-a întâmplat.
Transparenţă în administraţie
Cadrele din conducerea Jandarmeriei au asigurat că vor trata acest caz cu maximă transparenţă. Legat de un alt caz semnalat de noi recent, cel al jandarmilor în civil care refuză să îşi decline identitatea la menifestaţii publice, domnii de la Jandarmerie “nu înţeleg de ce nu apreciem faptul că aceşti oameni sunt puşi acolo pentru protecţia noastră. Atâta timp cât nu facem nimic ilegal, nu ar trebui să ne temem de cei care ne filmează, de exemplu.” Cât de bine îşi face jandarmeria treaba şi de ce n-ar trebui să ne temem în câteva exemple: Continuare ‘Luptă pentru drepturile tale!’
Poşta redacţiei:
Am fost să mă întâlnesc cu un prieten care venise de la Hunedoara pentru un miting al siderurgiştilor. Acolo, ce să văd?? Aceiaşi jandarmi în civil de pe stadioane, care nu vroiau să se legitimeze. Cel cu tricou negru si cel cu bluza rosie din aceste imagini:
La meciul amical România - Rusia, indivizi îmbrăcaţi în haine de civil au luat cu forţa un banner al suporterilor naţionalei de la Peluza II a stadionului Ghencea. Furtul comis îl puteţi vedea aici:
Text via DinamoMania; poza Ultra Tei de la Cupa PCH din 2007
In zilele de 16, 17 si 18 mai, Peluza Catalin Hildan organizeaza traditionala competitia Cupa PCH la fotbal. La competitie s-au inscris 8 brigazi componente ale PCH, impartite in doua grupe. Tragerea la sorti a fost facuta in cadrul petrecerii de 10 mai de catre atacantii Florin Bratu si Ionel Danciulescu. Partidele se vor desfasura pe terenul sintetic din incinta Parcului Sportiv Dinamo. La finale vor asista si jucatori de la prima echipa a FC Dinamo.
Mai mulţi ultraşi stelişti, au fost prezenţi la derbyul campionatului bulgăresc, CSKA Sofia - Levski Sofia, pentru a onora prietenia care îi leagă de suporterii lui CSKA.
Meciul a consfiinţit câştigarea celui de la 31-lea titlu de campion pentru CSKA. Poze de la meci în continuare.
Comentarii recente