Cum se poate explica aşa ceva? Stau şi mă întreb, mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Cum poţi să faci pe cineva care nu are nici o treabă să înţeleagă ceva ce pentru tine este atât de important. Căci într-adevăr acest articol se adresează în principal ignoranţilor. Acelor ,,suporteri” liniştiţi de la tribune, acelor ziarişti, acelor părinţi, acelor prietene, în general majorităţii. Acelor oameni care nu ne înţeleg. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, nu vreau să patetizez, dar presimt că o să-mi fie imposibil.
O să încerc un scurt istoric şi categorisire formală a acestui articol ,,tifo”. Cum era de aşteptat, fularul a fost prima dată folosit de englezi. El era confecţionat rudimentar din lână groasă sub formă de dungi simple groase, bicolore în culorile clubului. Apoi, odată cu înfiriparea şi ulterior explozia fenomenului superterilor organizaţi în Italia, fularele şi modul lor de folosire (întinse deasupra capului) au fost preluate şi de italieni. Bineînţeles, cum se întâmplă de obicei, lucrurile au evoluat şi s-au rafinat. Fularele au început să se fluture deasupra capului, strânse în două (ştiţi voi..). Dar cea mai spectaculoasă evoluţie a înregistrat-o coloritul şi forma lor. Astăzi întâlnim fulare foarte late, altele foarte lungi, altele micuţe ca lăţime şi lungime. Se fabrică într-o infinitate de ţesături şi de materiale: lână, bumbac, poliester. Se folosesc şi o imensitate de culori. Nu mai vorbesc de varietatea de embleme şi simboluri. Astăzi se fabrică şi se folosesc fulare foarte specializate: pentru a-ţi afişa ataşamentul faţă de club, pentru un jucător anume, pentru a-ţi exprima ura faţă de un alt club sau chiar grup de suporteri adverşi. Sau pentru a comemora vreo dată specială ori vreun erou. Continuare ‘Fularul meu’
Archive for the 'Articole' Category
Olimpia Satu Mare se zbate acum undeva pe la mijlocul clasamentului Ligii a IV-a de fotbal din Romania, cu echipe precum Recolta Dorolt, Vulturii Agris…si alte echipe ale unor sate din judetul Satu Mare.
Prin acest post, dorim sa marcam 3 ani de la infiintarea noastra, desi de cateva luni practic nu am avut nicio activitate, ultima fiind inainte de alegerile locale cand l-am contestat pe actualul primar din partea UDMR-ului.
Prima noastra aparitie a fost in 27 octombrie 2005 la un meci, in liga a II-a, contra satelitului Bistritei. Nu am aratat mare lucru din prima, abia reusind sa ne terminam bannerul la timp, dar cu timpul am reusit sa demonstram faptul ca tinem la echipa indiferent de imprejurari, situatii geografice, politice sau loc in clasament. Am facut si noi lucruri clasice, chestii pe care toata lumea le face (fulare, japoneze, torte, coregrafii), dar consider ca meritam un loc intre gruparile importante din Romania pentru ca noi intr-adevar am fost alaturi de echipa in orice moment, fara firme, fara figuri… Doar noi si echipa…singurul lucru care ar trebui sa conteze cu adevarat. Ca mai faci si altele…doar detalii tehnice, cu care oricum nu ar trebui sa ne laudam, pentru ca asta e stilul nostru de viata.
din revista RomanianUltras, nr.3/2004
Vacarm (Steaua)
Grupul s-a înfiintat la 23 septembrie 2002. Încă de la început ne-am arătat intenţia de a fi un grup rebel, autonom, care sa reprezinte o alternativa la ceea ce se întâmpla în peluza Nord.
Numele grupului este unul original, un nume care ne reprezintă, pentru că prioritatea nr.1 a noastră este aceea de a ne susţine cât mai frenetic echipa noastră favorită, Steaua Bucureşti. Ne-am ales un simbol naţionalist, care ne trimite cu gândul la originile noastre, la stramoşii noştri, dacii, care pentru a-şi descuraja duşmanii foloseau în luptă un cap de lup cu trupul de şarpe şi cu solzi de peşte care vâjâind, făcea un zgomot asurzitor. Mai târziu, acesta a devenit şi emblema de pe steag a dacilor. Continuare ‘Grupurile ultras în 2004′
Pentru inceput as dori sa ma prezint!Asa este politicos!Numele meu este Mihai,am 20 de ani si sunt suporter al echipei FC Ploiesti!
Acest articol se adreseaza tuturor spectatorilor fenomenului fotbalistic din Romania si incearca sa lamureasca inca o data cum sta treaba in fotbalul ploiestean! Voi incerca sa fiu cat se poate de obiectiv!
Cred ca nu este om sa nu fi auzit de echipa de fotbal Petrolul Ploiesti!Unii o simpatizeaza,altii o urasc, altora nu le pasa dar totusi mi-as dori sa se stie odata si pentru totdeauna ce s-am intamplat cu adevarat in jurul aceste frumoase echipe,simbolul Ploiestiului si al Prahovei!Voi pune pe tapet istoria post revolutionara a Petrolului care a fost creat de ploiesteni, a apartinut si va apartine acestora cata vreme va exista aceasta urbe, adica totdeauna! Continuare ‘Petrolul e al nostru!’
Probleme dezbătute de-a lungul timpului în revistele Romanian Ultras şi Suporter
ROMANIAN ULTRAS, NR 3-2004 - răspunsuri->Dave
*Dani(Oradea): Am văzut atât articolul din revista voastră cât şi diferite discuţii pe Internet referitoate la felul în cum ar trebui să se îmbrace ultraşii. Totuşi, am văzut poze cu brigăzi italiene în anii ‘80 şi sincer să fiu, mulţi dintre ei, după standardele de la noi, ar fi consideraţi “cetăţeni” sau “ţărani”. Cum stă treaba până la urmă?
R: Moda ultra’ este o “invenţie” mai recentă . la începuturile fenomenului, se dădea destul de puţină importanţă hainelor, aceeaşi situaţie fiind întâlnită şi la noi în ţară până prin ‘98-’99. De atunci lucrurile au mai evoluat însă, cred eu, s-a ajuns să se şi exagereze punându-se prea mult accent pe “look”, uneori în defavoarea altor aspecte, poate mai puţin vizibile dar cu siguranţă mai importante. Fenomenul ultras nu e o modă şi asta ar trebui să înţeleagă şi mai ales să o simtă toţi. Fenomenul e tocmai o “anti modă” (în sensul că nu se schimbă sau cel puţin nu ar trebui să se schimbe aşa mult). Dacă în “viaţa reală” cineva umblă îmbrăcat într-un fel , iar când merge în peluză se schimbă pentru a fi la fel ca ceilalţi…asta înseamnă că nu “trăieşte” fenomenul şi că o face pentru a fi “la modă” sau pentru a fi perceput ca unul din “băieţi”. Continuare ‘Întrebări - răspunsuri’
Pentru că recent un grup important din scena ultra românescă a împlinit 5 ani de viaţă, republicăm câteva prezentări ale unor grupuri datând din 2004 (din revista RomanianUltras, nr.1).
Ultras Unione 1998(Rapid)
Grupul a luat fiinţă în anul 1998, la iniţiativa unor băieţi din Crângaşi, adoptând de la bun început mentalitatea ultra’, atât cât se putea la acea vreme în cazul unor puşti cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani , fiind luaţi în derâdere de membrii mai în vârstă ai galeriei. Grupul a fost luat în serios abia după marea captură a mai multor materiale ale galeriei steliste, printre care şi steagul care acoperea întreaga peluză, chiar din incinta arenei din Ghencea. Continuare ‘Grupuri ultras’
articol din Cotidianul, februarie 2007
Anii ‘90 au nascut o noua specie de suporter: ultrasul. Cere socoteala echipei, il ploua si-l ninge pe toate stadioanele tarii si se bate cu toata lumea.
Galeriile echipelor de fotbal au o viata si dincolo de teren. Una la fel de agresiva.
Violenta de pe stadioane nu e deloc rodul intimplarii. Microbistii cei mai fanatici isi organizeaza bataliile aidoma militarilor: au ierarhii precise, reguli stricte si strategii sofisticate de a rupe un git sau de a sparge un cap. Timisorenii de la „Commando Viola Ultra Curva Sud”, stelistii „Armatei Ultra”, alb-rosiii din „Nuova Guardia” si factiunea rapidista „Legione Granata” au conturat un profil aparte al suporterului: bataios, macinat de pasiunea pentru culori, certat cu legea si organizat in veritabile batalioane, brigazi si divizii. Continuare ‘Din presa adunate: Armatele de fanatici din spatele fotbalului’
Curios, dar nu inexplicabil, militarizarea galeriilor romanesti vine prea tarziu. Într-un moment în care metalizarea galeriilor europene s-a stins. Sigur, toata lumea se gandeste la Anglia, dar huliganismul englez a disparut de pe stadioanele britanice. Dupa socurile violente ale anilor ‘80, sistemul a raspuns. Stadioanele au devenit spatii impenetrabile si zone de supraveghere video-politieneasca totala. “The Hooligans” au fost siliti sa îsi mute show-ul si frustrarile în strainatate, dar profesia e în declin. Probabil si pentru ca legendarii huligani englezi pot fi învinuiti de orice, dar nu de structurare paramilitara. În Anglia, furia e o chestiune privata care poate naste o turma, dar nu o armata. Centrul huliganismului european organizat e mai bine reprezentat, acum, de nevrozele sociale si rasiale ale Parisului si Marsiliei, unde PSG si OM sant mereu la un pas de incident. Ceva tulbure, dar greoi, e de gasit în Olanda, unde galeria Feyenoord prelungeste modelul englez si îi adauga un iz antisemit anume, la fiecare întalnire cu Ajax. Organizare premeditat paramilitara nu e de gasit în Europa de Vest, cu posibila exceptie a lazialilor de inspiratie neofascista si a livornezilor declarat stalinisti. Adevarata zona de militarism pur al galeriei e Argentina, unde galeriile au statut de armate private de club, sunt consultate, platite si puse la lucru de directorii de relatii publice si de managementul de vârf al unor Boca si River.
A doua mare zona de organizare pe model militar a galeriilor e Europa de Est. Liderii galeriilor sarbesti, croate, rusesti si poloneze invocă mereu modelul englez, dar acesta e foarte departe de orice idee paramilitara. Referinţa la englezi e mai mult o forma de respect fata de întemeietorii si campionii necontestati ai violentei de tribuna. Ca si în America de Sud, al carui exemplu le ramane necunoscut, est-europenii îsi militarizeaza violenta din motive care tin de istorie si cultura. În primul rand, dintr-o traditie înca proaspata de autoritarism politic, nationalism agresiv si cult al armatei. În aceste conditii, orice impuls underground trece rapid spre zona de organizare ierarhic-militara, singura structura pe care acesti oameni o respecta. Mitologia “cainilor” si a “gaborilor” la Dinamo, simbolistica CCA la Steaua sunt formule de legatura cu trecutul si cu autoritatea de odinioara. Singurul corespondent apropiat, desi mult mai violent, e mitologia rezistentei dezvoltate de Partizan Belgrad si neofascismul patriotic afisat în galeria lui Dinamo Zagreb.
Sursa: Cotidianul, februarie 2007
Pe acelaşi subiect: Armatele de fanatici din jurul fotbalului
Partea 1a articolului despre nationalism si scena suporterilor din spatiul ex- iugoslav aici
Asadar am vazut cum nationalismul a aparut in cadrul cluburilor din careul de asi (si al altora mai mici) pana la mijlocul anilor 80. Pana atunci tendinta era cat de cat controlata, dar din acel moment incepe haosul. Apar separarile evidente, cantecele nationaliste obsnuite pana atunci sunt inlocuite de indemnuri la distrugerea sarbilor sau croatilor. Continuare ‘Nationalismul si scena din spatiul ex- iugoslav partea 2′
Fotbalul nu e o problema de viata si de moarte, e mult mai mult decat atat
Aceasta fraza a fost rostita de Bill Shankly (1914 – 1981), manager legendar la Liverpool si arhitectul uneia dintre cele mai mari echipe de fotbal care a existat vreodata. Fiecare om care se considera suporter adevarat crede neconditionat in aceste cuvinte.
Chiar daca astazi fotbalul a devenit astazi o afacere de proportii de neinchipuit odata, esenta i-a ramas neschimbata. Pe San Siro si Old Traford, la fel ca in Hong Kong, Kragujevac sau Cerneteaz – fotbalul se joaca pentru suporteri. Continuare ‘Istoria fanatismului pe stadioane’
articol din Dilema veche nr 54/2004 - Adrian BEIU
Adrian Beiu este doctorand la Université Libre de Bruxelles şi pregăteşte o lucrare de doctorat pe tema galeriilor de fotbal din România.
Pentru o parte din cei ce vin pe stadion, spectacolul sportiv trece pe un plan secundar. Ei vin să-şi încurajeze echipa prin diferite metode: cîntece, bătăi ritmice din tobe şi din palme, folosirea de fumigene, petarde şi torţe şi prin metoda cea mai costisitoare, dar şi cea mai spectaculoasă - crearea de coregrafii. Aceşti suporteri sînt suporterii ultra.
Suporterii ultra sînt organizaţi în grupuri. În interiorul unei galerii din România, există în jur de zece astfel de grupuri. Membrii unui astfel de grup plătesc o cotizaţie lunară, iar deciziile privind activitatea grupului sînt luate într-un mod democratic - prin vot egal. Trebuie făcută încă de la început o distincţie clară: suporterii ultra nu reprezintă ansamblul galeriei unui club, ci numai o parte a acesteia - nucleul ei dur şi liderii ei de opinie. De altfel, galeriile au o ierarhie foarte clară, conformă unei structuri piramidale.
Ierarhii
Pe prima treaptă se găsesc persoanele care vin în peluza galeriei, pentru că aici biletul este mai ieftin, sau persoanele care doresc să încurajeze echipa dar care nu fac parte dintr-un grup organizat. Aceste persoane nu au nici un rol de decizie în ceea ce priveşte galeria. Ei trebuie să se conformeze deciziilor liderilor - deciziile suporterilor ultra. Aceste persoane sînt, de fapt, nişte pseudo-ultra şi pentru că ei se comportă aşa numai pe timpul meciului.
Pe cea de-a doua treaptă a piramidei se găsesc suporterii ultra. Ei reprezintă liderii de opinie ai galeriei - modelul ce trebuie urmat de ceilalţi suporteri. Ei au un rol de decizie în interiorul galeriei iniţiind diverse forme de încurajare - cîntece, aprinderea de torţe sau realizarea unor coregrafii. Continuare ‘Modelul ultras’
de Alistar-din revista Romanian Ultras numarul 1-2004
Început de poveste pentru că a fost punctul de plecare şi, apoi, de afirmare a libertăţii de exprimare şi de decizie, dreptul de a spune tare şi răspicat “NU” împotriva societăţii… început de poveste, început de ultra’.
1968-ul a fost un an de răscruce pentru întreaga miscare studenţească din ţările puternic industrializate, ca un semnal de alarmă tras asupra faptului că tinerii erau ignoraţi din ce în ce mai mult de opinia publică şi de cei în mâinile cărora se aflau destinele tuturor.
În Italia se pare că totul a început la Pisa, pe 11 februarie 1967, când studenţii se baricadează înăuntrul universităţii afişând un banner pe care scria”universitate ocupată”. Continuare ‘Anul 1968- Început de poveste…’
scris in 2006
În anul 1996, suporterii ai “U” Cluj se organizează sub titulatura Vecchia Guardia într-o grupare care să susţină echipa de suflet a oraşului. Un lucru demn de remarcat ar fi faptul că după apariţia Vecchia Guardia în primăvara anului 1996, o altă grupare , Nuova Guardia, apare pe scena ultras din Romania având aceleaşi caractere la banner si o parte din nume ! Continuare ‘Istoric Vecchia Guardia U Cluj’
ARTICOL APARUT IN REVISTA ROMANIAN ULTRAS, NR.3 -2004
M-am gândit de multe ori la acest articol. De multe ori începea altfel. Astăzi el începe aşa: ,,Prizionierii unei credinţe” (Prigionieri di una Fede -SS Lazio), cu toţii ne dăm seama la ce s-au gândit suporterii laziali: devotamentul total pentru culorile clubului iubit.
Dar eu mă gândesc acum ca un ,,critic nebun” la noi toţi. Suporterii ! Desigur, eu niciodată nu pot să mă dezbrac de ,,hainele” mele ultra’. Şi întotdeauna voi privi lumea, nu numai sportul, prin ochii celui care vede un meci de fotbal din cel mai prost amplasat loc din tot stadionul. Prin ochii aceluia care nu are nevoie de nici un confort să-şi urmeze culorile peste mii de km. Deci sunt un ULTRAS. Nu am de ce să-mi cer scuze faţă de ceilalţi suporteri, dar astăzi voi fi şi vocea lor. Continuare ‘S.O.S. , ni se fură fotbalul!’
Articol “GaleriA KVSC - Incredibili si Unici din Pasiune”, despre asociatia non-profit (fan-clubul) KVSC ce sustine clubul CFR Cluj. Articolul este publicat de unul din membrii acestui fan-club (sau galerii, cum le place sa se numeasca). In continuare vom accepta pe acest site articole despre grupuri de suporteri non-ultras, atata timp cat ele nu sunt impotriva fenomenului ultras. Rugam pe cat posibil, respectarea gramaticii si logicii limbii romane in publicarea articolelor dar si a comentariilor. Continuare ‘GaleriA KVSC’
A fi ultras inseamna a urmari meciurile si a-ti trai sentimentele intr-un sector special, distinct de celelalte, care este cel mai plin si mai popular dintre toate: PELUZA.
A fi ultras inseamna a fi mai mult decat un simplu suporter, pentru ca acesta nu este in stare de atatea sacrificii si pentru ca acesta nu intelege patosul tau, care vine din adancul inimii. Continuare ‘Ce înseamnă a fi ultras?’
Traducere de Alexandru Nastase - Novopress Romania
Este timpul ca toti cei pasionati de fotbal sa inteleaga ce se intampla intre FIFA,UEFA, companiile de televiziune si cei care conduc ligile nationale. Scopul final al celor care decid soarta fotbalului actual este crearea unui campionat supranational destinat DOAR celor mai bogate cluburi. Acest lucru le va garanta castiguri enorme din drepturi de televizare si vanzarea biletelor. In mod evident echipele mici vor fi sacrificate, ele neavand o audienta uriasa si nici stadioane arhipline. Este clar ca lupta se da intre audienta TV, menita sa creasca fabulos si publicul de pe stadioane, destinat sa ajunga un element de decor. Continuare ‘Manifest împotriva fotbal modern’
Această rubrică se doreşte a fi adresată acelora care de abia acum descoperă fenomenul ultras. În cuprinsul ei se vor regăsi, prezentate la un nivel ’iniţiatic’ principalele noţiuni legate de lumea peluzelor. Pentru acest prim articol m-am oprit asupra unuia dintre elementele cele mai definitorii pentru o grupare: steagul de gard.
Steagurile purtând denumirile şi simbolurile grupurilor ultras au fost însă precedate de cele ale aşa numitelor „cluburi” de suporteri- un fel de „ligi”de suporteri româneşti- (cel mai vechi dintre ele Fedelissimi Torino’51).
Primul steag de gard aparţinând unui grup ultras a fost al celor de la Fossa dei Leoni – Milan în 1968. În anul următor e rândul celor de la Boys S.A.N –Inter şi Ultras Tito Cucchiaroni – Sampdoria. Primele steaguri care şi-au făcut apariţia pe gardurile stadioanelor româneşti, după Revoluţie, erau de fapt steaguri „de băţ” adaptate prin coaserea unor şireturi şi aplicarea unui înscris, majoritatea dintre ele greu lizibile. Continuare ‘ABC … ultras’
O altă scenă ultra’ puternic politizată este cea spaniolă. Dintre grupurile cu tendinţe de dreapta, cel dintâi a fost “Brigadas Blanquiazul” de la Espanyol Barcelona, care aduna în rândurile sale, în anii ’80, numeroşi skinheads de extremă dreapta. Ei au fost şi primii care au introdus pe stadioanele spaniole steagurile cu simboluri politice. Alte grupuri care au îmbrăţişat aceeaşi ideologie politică sunt “Ultras Sur” (care erau, de altfel, legaţi de “Brigadas” de o legătură de prietenie bazată atât pe apropierea politică cât şi pe ura comună pe FC Barcelona), “Frente Atletico”, „Ligallo Fondo Norte” (Zaragoza), „Supporters Gol Sur” (Betis), „Yomus” (Valencia) ş.a.
Situaţia este complicată prin existenţa unor grupuri al căror principal ţel politic este obţinerea independenţei pentru regiunea lor. Printre grupurile “separatiste” se numără Indar Gorri (Osasuna), Pena Mujika (Real Sociedad), Henri Norte (Bilbao) – toate 3 grupări provin din Ţara bascilor iar în trecut este cunoscut că mulţi dintre membrii lor făceau parte din “Jarrai-Haika”(aripa tânără a grupării teroriste ETA), Riazor Blues(Deportivo La Coruna) din regiunea Galicia. Dacă în marea lor majoritate grupările separatiste se încadrează în zona extremei stângi, excepţia este constituită de Boixos Nois de la FC Barcelona (care s-au transformat în ultimii ani aproape total dintr-un grup ultra’ într-unul huliganic, majoritatea membrilor fiind la ora actuală skinheads de dreapta cu convingeri naţionaliste catalane). Orientarea politică nu-i împiedică însă să întreţină relaţii bune cu bascii pe criteriul antipatiei faţă de statul spaniol. La capitolul grupuri de stânga mai poate fi trecut şi Biris Norte (Sevilla). Continuare ‘Politica pe stadioane - ultima parte -’
Partea 1 aici
În paralel, apar în Italia noi forţe politice care atrag o parte a celor dezamăgiţi de scena politică în general şi de stânga extremă în particular. Un exemplu elocvent în această direcţie îl constituie Liga Lombardă (sau Liga Nordului), apărută în 1987. Politica noului partid, condus de Umberto Bossi, viza separarea regiunilor nordice, puternic industrializate, în cadrul unui stat de tip federal. Această idee a găsit aderenţi în unele peluze din Lombardia, zona Venetă şi Piemont.
Evoluţia economică şi politică atât internă cât şi internaţională e cea care poate explica mutările de ordin politic survenite pe scena italiană. Spre exemplu peluza romanistă, care, dacă la începuturile sale, era în mare parte (cu excepţia grupurilor Opposta Fazione şi Boys) orientată spre stânga, a ajuns în doar câţiva ani în celălalt capăt al spectrului politic. Printre peluzele care au rămas fidele orientării spre extrema stângă se numără cele din Modena, Ancona, Empoli, Pisa, Ternana sau Livorno.
La polul opus, pe lângă faimosul “triunghi negru” Inter, Lazio, Verona (alianţă care, de altfel, şi-a încetat existenţa acum câţiva ani) se mai află Udinese, Trieste, Pro Patria, Varese, Ascoli, Foggia, Piacenza…
Există bineînţeles şi peluze divizate, un bun exemplu în acest sens reprezentându-l Perugia, unde alături de “Armata Rossa” îi găsim pe cei de la “Brigada Ultrà ” (acesta din urmă grup de orientare naţionalistă). Nu lipsesc nici peluzele care au ales o neimplicare politică. Cele mai importante sunt Sudul milanist, Napoli, Lecce şi Cagliari.
După cum am menţionat deja, orientarea politică a reprezentat un motiv de alianţă dar şi de adâncire a unor rivalităţi. Şi de la această regulă au existat şi excepţii. Teddy Boys din Udine înfrăţiţi cu “muncitoreasca” Bolognie şi urându-i în aceaşi vreme pe “camarazii” veronezi; aceştia din urmă înfrăţiţi cu fiorentinii ale căror opţiuni politice se orientau mai mult spre stânga. Exemple de dueluri “fraticide”: Bologna-Modena, Livrno-Pisa sau Hellas Verona-Inter (în cazul lor se aplică cel mai bine zicala “de la dragoste la ură nu e decât un pas” astfel că ultimile întâlniri dintre foştii “fraţi” s-au soldat cu incidente destul de grave).
În ceea ce priveşte simbolistica folosită, grupurile de dreapta arborează (e drept, mai rar în ultima vreme ca urmare a legilor restrictive) steagurile cu cruci celtice (vechi simbol creştin preluat după al doilea război mondial de numeroase organizaţii naţionaliste), uneori zvastici sau cruci de fier dar cel mai adesea tricolorul italian. Stânga, în schimb, păstrează la loc de cinste portretul revoluţionarului argentinian Ernesto “Che” Guevara. Pe lângă chipul “comandantului” au mai fost folosite alte simboluri de inspiraţie sovietică: steaua roşie cu cinci colţuri, secera şi ciocanul dar şi steagul Cubei revoluţionare.
Politica şi-a lăsat o puternică amprentă şi asupra denumirilor adoptate de unele grupuri. În încercarea de a găsi un nume original, de a-şi demonstra ataşamentul politic sau pur şi simplu de a epata, în peluzele italiene au apărut: “Armata Rossa” Perugia (infama armată roşie eliberatoare), “Jacobins” Perugia( iacobinii- după “partidul” revoluţionar francez condus de Robespierre), “Skins”-Inter, Cagliari (prescurtarea de la SkinHeads- este vorba de “capetele rase”, de dreapta – iniţial mişcarea nu avusese o tentă politică), Skinheads – Piacenza, “Hamas”- Juve Stabia (iniţiale ce denumesc o temută mişcare de rezistenţă islamică), “Tovarăşii”- Livorno (scris cu litere chirilice pentru a sublinia adeziunea la modelul sovietic), “Fedayn” – Benevento, Catania, Roma…(cuvânt de origine arabă ce-i denumea pe voluntarii din războiul sfânt- Intifada), “Working Class” şi “Red Boys”- Ternana (“clasa muncitoare” şi “băieţii roşii”- no comment!), “Meridiano Zero”- Palermo (după o organizaţie italiană de dreapta), “Brigate…” – Milan, Atalanta, Pelermo (influenţa Brigăzilor roşii în ceea ce priveşte alegerea acestor denumiri nu poate fi negată în totalitate), “Zona Nera”- Catania (“zona neagră”- interesant în condiţiile în care culorile Cataniei sunt roşu şi albastru: negru este culoarea extremei drepte), “Front”- Fano, Lecco, Verona….( e o denumire adoptată de numeroase organizaţii de dreapta din întreaga lume), “Settembre bianconero” – Ascoli (una dintre cele mai şocante denumiri: o preluare adaptativă a denumirii unei organizaţii teroriste islamice - “Septembrie negru” ce s-a aflat la originea sângerosului atentat executat în timpul Olimpiadei de vară de la Munchen 1972), “Guardia di Ferro” – Ascoli (traducerea denumirii organizaţiei conduse de Corneliu Zelea Codreanu), “Arditi”- Juve, Roma, Catania (după numele unei romantice organizaţii naţionaliste italiene din perioada interbelică), “Blood and Honour” - Varese (după numele unei organizaţii engleze anticomuniste)…
Unul din paradoxurile fenomenului italian constă în faptul că, în ciuda numeroaselor grupări de dreapta ce fac paradă de naţionalismul lor de-a lungul campionatului, Italia are una dintre cele mai slabe susţineri la nivel de naţională, iar ultimul campionat european a demonstrat-o cu prisosinţă. Pe mine personal, acesta este unul dintre motivele care mă fac să mă întreb: cât este convingere adevărată şi cât este “modă” în orientarea aproape completă a scenei ultra’ italiene spre dreapta spectrului politic?
Comentarii recente