RomanianUltras

articol din Cotidianul, februarie 2007
Anii ‘90 au nascut o noua specie de suporter: ultrasul. Cere socoteala echipei, il ploua si-l ninge pe toate stadioanele tarii si se bate cu toata lumea.

Galeriile echipelor de fotbal au o viata si dincolo de teren. Una la fel de agresiva.

Violenta de pe stadioane nu e deloc rodul intimplarii. Microbistii cei mai fanatici isi organizeaza bataliile aidoma militarilor: au ierarhii precise, reguli stricte si strategii sofisticate de a rupe un git sau de a sparge un cap. Timisorenii de la „Commando Viola Ultra Curva Sud”, stelistii „Armatei Ultra”, alb-rosiii din „Nuova Guardia” si factiunea rapidista „Legione Granata” au conturat un profil aparte al suporterului: bataios, macinat de pasiunea pentru culori, certat cu legea si organizat in veritabile batalioane, brigazi si divizii.

Ultrasii duc pina la extreme pasiunea pentru cei care invirt mingea. De aceea se mai numesc si fundamentalisti. Au militaria in singe, masurata in “grade”, atributii clare si ritualuri specifice. Au un patos de zile mari, nu dau inapoi de la lupta, iar unii isi fac titlu de glorie casapind adversarii in ajun de meci. Sociologul Marius Pieleanu spune ca o asemenea organizare cu iz militar se intilneste doar in cazul ultrasilor. Restul suporterilor, arata acesta, sint fie simpatizanti, fie simpli privitori de stadion, cu patima latenta.

Militari in solda balonului

Galeriile echipelor romanesti au in clin si in mineca cu organizarea “army unit-urilor”. Asa spune R.A., suporter impamintenit intr-o factiune dinamovista. Asemanarile sint multe, adauga el: loialitate, spirit razboinic si de sacrificiu, teritorialitate, aliante mai mult sau mai putin stabile, “gradare” interna dupa vechime si atributiile din peluza. “Rolul gornistului este luat de cel de la portavoce, rolul purtatorului de steag de cel care flutura steagul echipei sau al grupului”, dezvaluie ultrasul alb-rosilor. Flamura intinsa pe gardul ce desparte tribuna de gazon apropie si mai mult suporterii de ostasi. Mai mult decit atit, dinamovistul spune ca peluzele mustesc de haine de camuflaj, sepci army, blazoane si steme. “Ele insotesc motive din cele mai variate domenii, de la cruci celtice si efigia lui Che Guevara pina la tancuri si soldati, buldogul de la Georgetown sau figura lui Alex din filmul lui Kubrick, “Portocala mecanica””, enumera R.A. Lista este intregita cu steme infatisind cranii, sabii sau scuturi ori, intr-un registru mai glumet, cu steagul confederatiei sudiste.

Din Banat pan’ la Varset

La inceputul anilor ‘90, suporterii timisoreni si-au luat titulatura de “Commando Viola” si au declansat printre primii, dupa model occidental, spiritul ultras. In 1995, gruparea devine “Commando Viola Ultra Curva Sud”, nume inspirat din tribunele italienesti, unde “curva” inseamna “peluza”. “Atunci au inceput primele divergente cu cei de la tribuna a doua, din cauza petardelor si a fumigenelor pe care le utilizam. Ne-am decis sa ne mutam la peluza”, aminteste pe site-ul gruparii liderul Alin Boldura.

In 1995 apare si prima grupare ultras stelista din tara, “Armata Ultra”. “Mai devreme sau mai tirziu, multe grupuri isi revendica acest “merit””, sustine I.O., suporter al peluzei de sud. Pina in 2002, toata galeria este concentrata in peluza de nord a stadionului. “Ca urmare a unei tendinte de a se asemana cit mai mult cu galeriile marilor echipe europene, o parte a suporterilor trece la sud, unde se creeaza “Vacarm”, “Stil Ostil”, “Hunters”, “Inseparabilii” si, cel mai important, “Ultras””, explica I.O. Grosul fanilor ramin insa in peluza de nord, organizati in “Nucleo”, “Tineretul Korps”, “Sharks”, “Insurgentii”, “Titan Boys”, “Skins Berceni”.

Un an mai tirziu facea ochi si prima miscare ultras dinamovista, prin nasterea grupului “Nuova Guardia”. Climaxul invocat de alb-rosii inclusiv pe unul dintre site-urile fundamentalistilor il reprezinta momentul 10 mai 1997, cind o buna parte din peluza de sud a stadionului Ghencea a fost mistuita de tortele “ciinilor”. La o zi distanta, isprava era consemnata de posturile CNN si EuroNews si felicitata prin fax de ultrasii de la AC Milan, Verona, Bari si Udinese, dupa cum se mai lauda dinamovistii pe un alt site. In cele doua peluze din Stefan cel Mare mai activeaza acum grupari gen “Brigate”, “Octombrie Negru”, “Peluza Catalin Hildan”, “Panzer”, “Dogs of War”, “Tifosi Ultra’” sau “Supras”.

Visiniu timpuriu

In raport cu rivalii de la Steaua si de la Dinamo, suporterii rapidisti sustin ca au avut galerie si in perioada antedecembrista. Nucleul brigazilor care compun in acest moment “Legione Granata” s-a format, dupa mai multe reorganizari, in a doua parte a anilor ‘90. In prezent, galeria Rapidului este formata din zece factiuni, majoritatea cu nume razboinice: “Official Hooligans”, “Ultras Unione”, “Inferno”, “Radicals”, “Maniacs”, “Bombardierii din Vitan”. O prezenta inedita ca rezonanta este brigada “B’921″, nume inspirat de la numarul telefonic pentru deranjamente. In plus, exista si o grupare formata exclusiv din fete, “Granata Girls”, una dintre putinele concentrari feminine din peisajul suporterilor din Romania. Organizarea fanilor giulesteni este piramidala. Liderul Noni se bazeaza insa pe sprijinul conducatorilor de brigazi, cu care se intilneste in sedintele de galerie, unde se pun la punct deplasarile, coregrafiile pentru meciuri si alte detalii de organizare. “Se stringe cite un reprezentant sau doi din fiecare brigada, insa, de obicei, se hotaraste ceea ce propun cei de la “Ultras Unione””, detaliaza unul dintre membrii galeriei despre cum se stabileste partea leului in luarea deciziilor.

Roluri precise

Factiunile au ierarhii diferite aplicate obstii. “Unele grupuri au un singur lider, a carui decizie nu poate fi incalcata, altele au lideri informali, in functie de vechime si respect”, arata dinamovistul R.A. In aceasta din urma formula, parerile membrilor sint egale si se recurge adesea la vot, insa citiva dintre ei sint insarcinati cu treburile mai importante si iau parte la discutiile organizatorice cu clubul. “Este un om care da tonul la cor. Nu se mai baga altcineva peste el sa dea tonul.” Un altul planifica deplasarile, exista si un “contabil” care stringe banii, un responsabil cu presa si o persoana care imparte mesajele pe stadion, facind semn suporterilor cind sa le ridice. Membrii noi sint alesi din rindurile simpatizantilor care se tin dupa o factiune. “La unele grupuri, ei trebuie sa-si dovedeasca consecventa la meciuri, sa se intereseze de soarta celorlalti, sa vina cu idei. La alte grupuri se poarta sporirea membrilor cu orice pret.” La polul opus, cei care vin tot mai rar sa sustina echipa se leapada de responsabilitati sau lovesc in integritatea grupului si sint dati la o parte. Cei prinsi inauntru se bucura insa de beneficii palpabile. Factiunea “Official Hooligans”, de exemplu, constituita printre primele, in 1998, se bucura de mare respect in galeria Rapidului. “La o deplasare, nu poti sa te asezi pe scaunul unuia de la “Official Hooligans””, confirma un suporter giulestean.

Bani de distractie

Intilnirile intre membri au greutate in bunul mers al procesului de adulatie. “In grupul nostru, sedintele se tin saptaminal. O obligatie ar fi sa participe toti membrii. Ne hotarim dinainte cind este respectiva zi si discutam lucruri de organizare privind urmatorul meci”, arata R.A. Se pregatesc steaguri, coregrafii si se string cotizatiile, intre 50 si 100.000 de lei vechi pe luna. Peluza de nord de la Steaua stringe 200.000 pe luna de la fiecare membru. “Din banii astia nu poti sa faci insa deplasari: faci steaguri, iei niste cartoane, niste torte. Daca intr-o luna ai doua derby-uri cu Dinamo si cu Rapid, nu-ti ajunge suma. Diferenta o scoatem din buzunar. Pentru o coregrafie se poate ajunge pina la 100 de milioane, insa in cazuri de astea s-a facut cu sponsorizare de la “ProSport””, spune Bogdan, jurist si reprezentant totodata al factiunii “Titan Boys”.

Batai aranjate pe net

Stelistul Bogdan nu ascunde ca rivalii se cauta intre ei in ziua meciului. “Evitam telefoanele mobile pentru ca ne sint ascultate, incercam sa gasim zone cit mai putin expuse: parcuri, margini ale orasului. Avem un hanorac sau o sapca pentru a ne recunoaste intre noi si a nu-i implica si pe altii”, spune ros-albastrul, care completeaza ca e rusinos sa bati pe cineva pe strada pentru un fular al echipei adverse. “Stim unde se intilneste in ziua meciului grupul advers si dam usor unii de altii. Avem prieteni de la echipele adverse cu care devenim dusmani in zi de meci. Evitam bataile in alte zile. Daca la sfirsit un cunoscut e pe jos, ii dau mina sa se ridice si am plecat. Nu mai folosim cutite, sticle sau pietre, incercam sa fim cit mai fair play. Cu cit sintem mai putini, cu atit mai bine, pentru ca altfel te iau jandarmii la ochi. Vrem sa pastram si o oarecare egalitate numerica. La sfirsit, daca bati, ramin satisfactia si mindria ca s-a aflat peste tot”, turuie Bogdan. Stelistii sint tinta predilecta pentru rapidisti. “Le e frica atunci cind trec prin Giulesti. Isi ascund fularele in pantaloni. Noi ii asteptam in statia de tramvai si, cind ii depistam, intram peste ei”, spune un rapidist. “Daca cineva vede stelisti intr-un bar, da telefon si-i anunta pe ceilalti.” Exista chiar un cadru organizat de rafuiala, numita “fair fight”. Unul dintre membrii unei brigazi il suna pe omologul brigazii rivale si stabilesc locul si numarul de adversari. Acelasi lucru se poate stabili si prin Internet.

Miza pe stindard

Dintre insemnele distincte ale galeriilor, cel mai important ramine bannerul sau steagul de gard. “Grupul “cade”, de obicei, la fel ca in razboi”, spune R.A. Fiecare interpreteaza aceasta regula cum crede, spune insa stelistul Bogdan: “Daca nu e luata prin lupta directa, nu are insa valoare pentru noi”. Cind membrii “Ultras Unione” au capturat steagul care acoperea intreaga peluza a Stelei, chiar din magazia din Ghencea, gruparea a devenit foarte respectata. La Rapid exista chiar oameni specializati in procurarea de “trofee”. Pina in prezent, visiniii se lauda cu capturi de la FC Vaslui, Farul Constanta, Paris Saint-Germain si Panathinaikos. Regulile pentru a preveni sustragerile sint enuntate de I.O. si-s sfinte: “Dupa fiecare meci, locatia de pastrare a bannerului se schimba, de obicei fiind domiciliul unuia sau altuia dintre membrii grupului. Foarte rar in spatiile din incinta stadionului”. Cind purele intimplari pentru un asemenea eveniment nefericit sint inlaturate, in joc intra paranoia spionajului. Se practica in limita posibilitatilor, recunoaste Bogdan: “Persoane sau cunostinte comune cu cei de la Dinamo sau de la Rapid se mai scapa. Mai faci o fotografie in timp ce-si pregatesc mesajele, ne mai cunoastem intre noi si ne mai tragem de limba inaintea derby-urilor. Peste tot exista cite un Iuda. Dincolo de satisfactia ca le-am aflat mesajul mai e si bucuria ca se macina sa afle cine a tradat”.

Arbitrul cu epoleti

“Relatia cu fortele de ordine, cu “garda”, este una extrem de tensionata. Suporterii nu isi neaga vina in totalitate, dar paseaza raspunderea pe abuzurile si tratamentul inuman si ilegal al fortelor de ordine”, sustine R.A. “Si noi ii provocam, insa acestia nu ne acorda prezumtia de nevinovatie. Dau in stinga si in dreapta, in femei si copii. Iar dupa vreun scandal in presa, sint numai lapte si miere”, spune si un suporter rapidist. De cind nu au reactionat cind li s-a furat un steag de pe gard, suporterii echipei din Ghencea anunta ca nu mai au nici un fel de colaborare cu jandarmii. “Nu-i mai primim decit in peluza. Inainte, am promis ca nu mai aruncam torte si fumigene in teren, ca nu mai toleram acte de violenta in stadion si ca vom mai lasa din injuraturi. Inainte de fiecare coregrafie, jandarmeria filma tot si ni se verificau mesajele ironice la adresa adversarilor pentru a nu-i jigni. Nu aveam voie sa punem pe bannere nici macar numele echipelor adverse. Discutam 20 de minute pentru a ni se accepta o anumita adresare”, spune Bogdan. R.A. spune ca ultrasii au o altfel de relatie cu jucatorii fata de suporterii normali. “Nu urmarim autografe si poze pentru albume, ci le cerem daruire si sacrificiu. Este clar ca sint profesionisti, dar ideea de “mercenar” este profund refuzata.” In urma cu 15-20 de ani, suporterii aveau relatii prea apropiate cu jucatorii, spune si Bogdan. “Erau la modul “Ce faci, ma, da-mi si mie bani”. Am hotarit sa nu mai existe legaturi cu fotbalistii, sa nu mai mergem la vestiare. Nu ni se dau bani ca sa le strigam numele.”

Provincia tradeaza cu masura
Incepind cu 1996, tot mai multi suporteri din afara Bucurestiului au inceput sa faca deplasari pentru a-si incuraja echipa, iar fanii provinciali ai Stelei sint exemplul cel mai semnificativ. “Orasele cele mai bine reprezentate sint Sibiu, Brasov, Buzau, Oradea, Tulcea, Blaj, Aiud, Sighisoara. Deplasarile se fac cu trenul, unde este si cea mai frumoasa atmosfera. O garnitura pe ruta Satu Mare - Bucuresti aduna 100-200, care pot fi si din tabere diferite, fara sa se produca incidente grave”, spune I.O., originar din Blaj. Pentru acesta, de altfel, un bilet pe un astfel de tren este un act total necunoscut. “Jonctiunea cu marea parte a galeriei are loc la cluburi sau terase din vecinatatea stadionului Ghencea ori in diferite zone ale Capitalei in cazul meciurilor cu principalele rivale. In tara, unirea de forte se face in drumul spre orasul respectiv sau direct la fata locului”, mai spune I.O.

Mititelu are cirtite la galerie
Cea mai mare parte a factiunilor galeriei Universitatii Craiova sint reunite an Asociatia Suporterilor Olteni. “Sezione”, “Blue Lions”, “Praetoria” si “Capilatti” sint conduse de Irinel Coanda (Charlie), un personaj din vechea garda. Factiunea “Ultras” are cea mai interesanta activitate: desi a afisat mesaje anti-Mititelu, are an componenta angajati ai patronului. Fostul lider “Ultras” este purtator de cuvint la club, in timp ce unul dintre liderii actuali, “Lazio”, precum si alti doi ultrasi sint angajati ai ziarului lui Mititelu. La rindul lor, polistii clocotesc in grupari fundamentaliste precum “Masseria”, “Drojdierii”, “Drukerii”, “Batalion Giroc” sau “Urban Guerila”. (L. Cazan)

Sursa: Cotidianul, 7 Februarie 2007
Autor: Ionut Dulamita, Florin Dobre, Cosmin Popan

Pe acelasi subiect: TRU - Tifoserie în paşi de tango